Dorin Goga a rămas impresionat de primele antrenamente sub comanda lui Gabi Balint.
Deși admite că deocamdată ședințele de pregătire nu sunt foarte dure, atacantul de pe Bega spune că noul antrenor a demonstrat deja că este un adevărat profesionist.
Fostul vârf al lui "U" abia așteaptă stagiul de pregătire din străinătate, deoarece antrenamentele în condițiile de frig din România pun în pericol sănătatea fotbaliștilor.
"Noul antrenor este un profesionist, după cum au spus și colegii mei. Ne-a transmis să ne pregătim foarte bine, pentru că va urma un retur de foc. În funcție de cum ne vom pregăti așa o să și jucăm. Antrenamentele nu sunt grele deocamdata, dar știm că urmează o perioadă grea. Oricum, abia așteptăm să plecăm de aici, pentru că este foarte frig și sperăm ca atunci când vom reveni să fie mai bine. Trebuie să avem grijă și cu schimbările de temperatură și să nu răcim sau să ne accidentăm și să nu mai putem face antrenamentele", a precizat Goga pentru Bănățeanul.ro
Goga a ținut să-i ureze succes lui Uhrin la Cluj, dar speră ca anul acesta formația bănățeană să termine campionatul înaintea actualei campioane: "Antrenorii vin și pleacă, pe noi ne intersează să câștigăm meciurile. Uhrin să aibă noroc, dar nu cu noi"
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER